Reteta omului fericit

"O veche istorioara ne povește cum un rege suferea de o boală necunoscută și de nevindecat, boală care-l făcea să fie mai mereu trist și apatic, astfel încât nici cei mai pricepuți doctori din împărăție nu-i puteau da de cap. Într-un târziu, s-a zvonit că un vraci vestit, de la Răsărit, urma să treacă prin împărăție. Regele a pus să fie chemat la palat, unde doctorul străin l-a examinat pe îndelete și i-a pus tot felul de întrebări. La final, a concluzionat:

 

- Boala Excelenței-Voastre – deși complicată – are leac, dar pentru asta trebuie să găsiți un om cu adevărat fericit și să-i îmbrăcați cămașa. Doar așa vă puteți vindeca, sire…

Zis și făcut. Regele s-a gândit „Cât de greu o fi să găsesc oameni fericiți în tot regatul meu? Cu siguranță trebuie să fie destui…”

Îndată a poruncit să vină la el episcopul:

- Ce mai faci, Prea-Sfinția ta?

- Bine, sire, mă îngrijesc de treburile bisericii și de turma mea de credincioși.

- Bine, bine. Ești fericit?

- Cum mă puteți întreba așa ceva. Bineînțeles că sunt, cea mai mare fericire e să-l slujesc pe Dumnezeu.

- Ai vrea să te propun pentru cardinal la Roma?

- Mă flatați sire. Care preot n-ar vrea?

- Atunci nu ești pe deplin fericit, din moment ce râvnești la asemenea glorii lumești.

L-a chemat pe cel mai de seamă filosof și l-a întrebat:

- Ești fericit?

- Da, desigur, am cărțile și cunoașterea să-mi țină companie.

- Ai vrea să conduci academia sau biblioteca regală?

- O da, aș fi onorat, maiestate.

- Hm, nu, nu ești cu adevărat fericit dacă dorești o poziție superioară.

Și tot așa. Nu găsea pe nimeni care să nu vrea să fie mai mult decât era deja. Descurajat, a încetat căutarea și a plecat la vânătoare. Nici aici n-a avut mai mult succes, a colindat toată ziua peste câmpuri și crânguri fără să prindă mai nimic de seamă. Într-un târziu, obosit, renunță și se îndreaptă către locul de adunare, când, deodată, aude un cântec de fluier. Atâta viață și voie bună răzbătea din acele triluri încât nu se putu abține să nu-l caute pe cel care cânta. Nu la mare depărtare dă peste un ciobănaș care stătea pe un butuc și cânta la fluier:

- Ce faci, omule?

- Cânt, domnule, cânt și mi-e bine.

- Știi cine sunt eu?

- Nu…

- Sunt regele tău…și vreau să te întreb ceva foarte important: ești fericit? Adică, fericit cu adevărat.

 

- Nu știu, maiestate, aș zice că sunt.

- Vrei să vii la curte? Vrei să te fac mare șambelan?

- Nu maiestate, ce să fac acolo? Mi-e bine unde sunt.

- Nu vrei avuție? Mărire?

- Nu vreau și n-am nevoie de așa ceva, sire, port totul cu mine.

Bucuros și convins că a găsit ceea ce căuta, regele se dă jos de pe cal și se apropie de omul fericit. Începe să-i desfacă tunica din pânza simplă, țărănească. Dar deodată se oprește, stupefiat. Pe față i se citește dezamăgirea profundă, iar brațele îi cad pe lângă corp, inerte: omul fericit nu avea cămașă. "

Morala: Fericirea nu se cumpara ci se traieste!