logo

logo

Destinul omului.


Înaintea oamenilor sunt puse viata si moartea, binecuvântarea si blestemul ... si alegerea le apartine.


DESTINUL un subiect fascinant si totusi atat de putin inteles.
Destinul reprezinta practic modul in care decurge viata noastra in fiecare moment, in fiecare clipa. El se refera in mod special la actiunile, comportamentele, , dar cum acestea sunt determinate de emotii si ganduri – propria harta mentala, ideile proprii despre lume si viata (toate apartinand LUMII INTERIOARE) - e clar ca si aici trebuie sa privim cu atentie.
Exista in prezent doua abordari referitoare la destin : ideea ca el nu poate fi schimbat, indiferent ce ai face, si ideea ca destinul nu este fix, si poate fi schimbat pe parcursul actualei vieti. Si, iarasi, ambele sunt la fel de adevarate, depinzand de perspectiva.
        Hai sa vedem adevarul primei variante.
        In general oamenii considera ca destinul nu poate fi schimbat pentru ca e stabilit de o forta exterioara superioara lor (ceea ce ei numesc Divinitate). Si ca tot ceea ce ti se intampla in viata este stabilit de aceasta forta inainte de a te trimite pe Pamant, si tu nu ai puterea de a schimba nimic.
        Cei care cred asta isi limiteaza inca din start orice posibilitate de evolutie, adoptand o postura de victima a sortii si dand vina pe Dumnezeu atunci cand ceva nu merge cum ei isi doresc(asa e si ..mai simplu si ai si o scuza ..in fata ta) Si o fi convenabil sa dai vina pe altii, dar nu e si eficient.
        Singura modalitate in care ideea ca destinul e ‚fix’ si ‚nu poate fi schimbat’ e adevarata este ca toate variantele posibile in care viata ta sa functioneze sa fi fost prevazute deja inainte de a te naste ! Adica, orice ai gandi, simti, face in aceasta viata era deja prevazut ca s-ar fi putut intampla. In aceste conditii, bineinteles, modul in care iti decurge viata este ‚fix’ si ‚nu poate fi schimbat’ – adica se intampla exact ceea ce a fost prevazut sa se intample :adica  una din infinitele posibilitati in care ‚Divinitatea’ ti-a prevazut aceasta viata pe Pamant.
                In cea de-a doua varianta, deducem ca inainte de a ne naste au fost prevazute doar jaloane importante ale vietii (anumite evenimente cruciale , intamplari, situatii, persoane, locuri, lucruri esentiale pentru noi care apar intr-un mod cu totul *neintamplator* in viata noastra) si noi avem ocazia de a le folosi cum dorim, in functie de ceea ce cunoastem in acel moment cu privire la viata, in general. Aici avem libertatea de a schimba orice – putem, de exemplu, sa nu recunoastem ca o anumita situatie de viata reprezinta o oportunitate de a avansa(dar si asta depinde de *gradul* nostru de pregatire in VIATA de cat CONSTIENTI  in momentul ..cand o*traim*), si daca o pierdem, ‚destinul’ va merge pe alta cale(* prevazuta* si asta ..inainte de a ...ne naste).
...dupa cum a fost prevazuta si varianta ‚implinirii’ sale.Iarasi subliniez depinde de ceea ce(si cat) CUNOSTI in momentul in care faci alegerea. Cu cat stii mai multe despre VIATA si UNIVERS si cu cat ai mintea mai deschisa, cu atat poti face o alegere mai inalta, cu impact profund asupra viitorului tau, pe termen lung.
        .       ‚Pamantul’ reprezinta locul unde te-ai nascut, ca si locul unde traiesti, muncesti – in general mediul tau inconjurator (tara, orasul, cartierul, locuinta, locul de munca, iar eu as include aici si mediul uman - familia, colegii, prietenii, cunostintele). Mediul te poate predispune la anumite comportamente si actiuni pe care le intreprinzi(el este extraordinar de important-STIINTA abia de curand a stabilit ca MEDIUL influienteaza...A.D.N-ul,adica *programul* vietii noastre ,ceea ce maestri taoisti stiau de 3000 de ani)– care pot reprezenta o ‚varianta de destin’ mai favorabila sau mai putin favorabila. Stiinta Feng-Shui-ului a fost dezvoltata de vechii chinezi tocmai pentru a aranja mediul ca sa obtii ajutor in alegerea cea mai inalta pe care o poti face.
       ‚Omul’ inseamna, de fapt, „programul” cu care el vine pe pamant, ceea ce are el de facut acum (ca urmare si a ceea ce a facut in trecut, ceea ce exista in memoria sa celulara). Bineinteles ca el poate repeta aceleasi comportamente(si cam de regula ,asta facem), sau, in functie si de ocaziile pe care destinul i le ofera (si de CAPACITATEA sa de a le recunoaste sau a le folosi) poate face altceva, urmand sa-si modifice ‚programul’ si sa intre pe o varianta de destin mai favorabila. ‚Omul’ inseamna deci si ceea ce face el efectiv cu viata lui, pentru el. Taoistii au o vorba : „Faci – ai ; nu faci – nu ai”. In general oamenii nu prea fac nimic pentru ei insisi, ca si DEZVOLTARE PERSONALA , asteptand sa le pice din cer – de asta nici nu vor avea nimic in plus fata de tiparul, programarea cu care s-au nascut si care, in general, este simplista si nu duce decat la boala, saracie (sau ‚bogatie’ obtinuta pe seama altora – ceea ce tot ...saracie inseamna) si suferinta. Dar fiecare alege ce vrea(de fapt ce poate,la nivelul lui-la care a ajuns)… Oricum , in ultimii ani situatia a inceput usor sa se schimbe in bine – ceea ce este datator de sperante pentru destinul intregii omeniri, ca specie.
        Exista si posibilitatea ca, pentru unele persoane,‚PREDESTINAREA INITIALA sa contina si o anumita misiune deosebita – dar, in general, ea se arata persoanei, si apare numai dupa ce ea intra pe... calea interioara.
        Tot referitor la destin, am intalnit intr-o carte minunata, „Conversatii cu Dumnezeu” de N.D. Walsch, o analogie extraordinara : viata este ca un CD-ROM. Un joc pe un CD-ROM contine toate variantele posibile in care acel joc se poate desfasura si termina. Depinzand de modul in care joci, jocul se incheie intr-un anumit fel – dar indiferent care ar fi el, deja ..a fost ... prevazut si instalat.
       La fel si DESTINUL – indiferent ce ai face, acea varianta(SAU MAI MULTE-depinde cum... *vezi*) deja a fost prevazuta. Dar este foarte adevarat, ca unele variante par a se indeplini mult mai usor decat altele. In mod ‚intamplator’ anumite evenimente se suprapun (asa-numita „sincronicitate” sau „sincro-destin”) si *vezi *mai clar calea pe care sa inaintezi, folosindu-te de ‚*semnele* ce iti apar in cale (‚limbajul universului’ din cartea lui Paulo Coelho „Alchimistul ”). Toata lumea ar putea * vedea* semnele din viata sa, care ii indica varianta cea mai favorabila varianta de destin pe care o poate alege. Capacitatea de *a vedea *semnele se cultiva, pas cu pas,desigur tot prin CUNOASTERE selectiva.
       Si avand in vedere ca alegerile noastre depind de gandurile si emotiile proprii, am putea spune ca destinul tine tot de ...CUNOASTEREA INTERIOARA . Cu cat cunosti mai mult, cu atat poti alege varianta cea mai favorabila, cum spuneam mai sus.
       Puteti intreba : ce se intampla cu celelalte variante ? Ce se intampla cu alegerile pe care nu le facem, ca si gandire, simtire si actiune ?
       Credeti ca EL, care a creat viata, universurile, totul (care de fapt nu e separat de creatia sa, ci este chiar esenta sa) nu a prevazut si acest lucru ?
       Bineinteles ca a facut-o. Savantii abia acum descopera si investigheaza ideea universurilor paralele, in care are loc tot ceea ce nu se intampla aici, in acest univers. TOTUL, tot ceea ce se poate gandi, simti, infaptui are loc peste tot, in intreaga creatie, in miliarde si miliarde de feluri, in miliarde si miliarde de momente de ‚timp’ si ‚spatiu’ – incontinuu, pentru totdeauna. Nu-i asa ca e grandios ? Si noi suntem o....*FARAMITURA*, parte a acestei minuni !
STOP
SA ANALIZAM TOTUL SI DIN ALT PUNCT DE VEDERE, CEL PSHIHOLOGIC, STIINTIFIC TOT CE CUNOASTEM SI ÎNVATAM NE POATE FI INOCULAT DE SOCIETATEA IN CARE NE NASTEM ÎNCA DE LA INCEPUT VIETII NOASTRE SI SA SE PERPETUEZE DEALINGUL VIETII PÂNA LA SFÂRSIT.
Priviti imaginra de mai jos si spuneti care linie este mai lunga. Memorati raspunsul iar la sfârsitul articolului veti avea un raspuns.


     Omul nu este un „actor rational”, asa cum sustinea de catre multi specialisti în economie, ci unul supus numeroaselor capcane ale intuitiei.
     Gândirea umana este controlata de doua structuri: structura 1, pe care îl numeste gândire rapida este inconstient, intuitiv si nu necesita efort voluntar sau control, pe când structura  2, denumit gândire lenta este constient, foloseste rationamente deductive si necesita mult efort.
    Pentru a observa daca o persoana  este furioasa nu este nevoie de un efort constient, acest lucru realizându-se instant si involuntar, într-un exemplu de gândire rapida, tipica structura 1. În schimb, pentru a rezolva o problema precum operatiunea de înmultire a lui 133 cu 232 este nevoie de directionarea constienta a atentiei spre un efort voluntar, fara de care raspunsul nu poate fi obtinut. Acesta din urma este un exemplu de aplicare a celelaltei structuri.
    Structura 1 este înnascut, o consecinta a evolutiei si rezultatul adaptarii la mediu de-a lungul timpului, pe când structura  2 este o componenta specifica omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific propriei persoane este structura 2 - sinele constient si rational, cel care gestioneaza credinte, optiuni si decizii.
    Desi traim cu impresia ca structura 2 e raspunzator de majoritatea deciziilor pe care le luam, viata noastra este controlata în mare parte de prima structura. Motivul? În fiecare zi trebuie sa luam foarte multe decizii, ceea ce face imposibila folosirea structurii 2 pentru majoritatea. Pentru ca deciziile rationale necesita timp pentru analiza si deductie, eforturi ce consuma energie, structura 2 este folosit arareori.
    De cele mai multe ori, structura 1 genereaza sugestii pentru cel de-al doilea (impresii, intuitii, intentii si sentimente) pe care acesta le adopta fara a le modifica. Structura 2 intervine atunci când sistemul 1 nu ofera un raspuns imediat (de exemplu, în cazul problemei 133 x 232) sau atunci când detecteaza ca urmeaza sa aiba loc o greseala (ca atunci când ne abtinem sa reactionam într-un mod nepotrivit într-o situatie dificila, când mecanismul de control al structurii 2 blocheaza intentia generata de structura 1). Structura 2 are, însa, limite: cercetatorii au descoperit ca atunci când o persoana este ocupata cu o problema ce necesita folosirea structurii 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind mai probabil ca aceasta sa cedeze tentatiilor.
    Structura 1 prezinta însa anumite erori sistemice, erori cognitive ce duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. În cea mai recenta carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune câteva dintre aceste greseli de gândire, sperând ca prin elucidarea lor sa-i ajute pe ceilalti sa le identifice si sa-si înteleaga mai bine propriile decizii.

    Pentru ca structura 1 este activ tot timpul (spre deosebire de structura 2, ce necesita un efort  constient), suntem mai predispusi la erori cognitive. O exemplificare a autonomiei structuri 1 o reprezinta iluzia optica Müller-Lyer, în care doua linii paralele par a avea lungimi diferite, ca in exemplu de mai sus. Chiar daca masuram cele doua linii si ne convingem (cu ajutorul structurii 2) ca lungimea lor este aceeasi, structura 1 va continua sa le perceapa ca fiind inegale.
    La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind sa fie greu de depasit, însa primul pas spre iesirea de sub dominatia acestor greseli de gândire este constientizarea lor. Atunci când oamenii se afla  într-un moment de criza, în situatii incerte, deciziile sunt luate de structura 1. De aceea, este esential sa cunoastem slabiciunile acestuia.

Ai grija la gândurile tale caci vor deveni cuvinte. Ai grija la cuvintele tale, caci devin actiuni. Ai grija la actiunile tale caci devin obiceiuri. Ai grija la obiceiurile tale caci devin caracterul tau. Ai grija la caracterul tau caci devine destinul tau.

0mul

Oamenii (denumire știițifică: Homo sapiens) sunt ființe vii inteligente. Biologii consideră că toți oamenii de azi sunt membri ai aceleiași subspecii numite Homo sapiens. Generic, oamenii sunt denumiți „rasa umană” sau „umanitatea”, iar membrii săi sunt cunoscuți ca „oameni” sau „ființe umane”
 Clasificare ştiinţifică:
Face parte din regnul animal, încrengătură chordata (posedă coardă dorsală), subîncrengătură vertebrată (au coloana vertebrală), clasă mammalia ( nasc pui vii şi îi hrănesc cu lapte), ordin primată (mamifere plantigrade și cu degetul mare opozabil, având la toate membrele câte cinci degete), familie hominidae, gen homo, specie sapiens.

Corpul unei persoane de ca. 68 kg conține următoarele elemente (aproximativ):
  • oxigen: 44,18 kg
  • carbon: 12,27 kg
  • hidrogen: 6,82 kg
  • nitrogen: 2,05 kg
  • calciu: 1,36 kg
  • fosfor: 0,82 kg
  • potasiu: 0,14 kg
  • sulf: 0,14 kg
  • clor: 0,14 kg
  • sodiu: 0,008 kg
  • magneziu: 0,003 kg
  • fier: 0,002 kg
  • cobalt: 0,0001 kg
  • cupru: 0,0001 kg
  • mangan: 0,00009 kg
  • iod: 0,00002 kg
  • urme de zinc, fluor, crom, seleniu, bor, aluminiu, vanadiu, molibden, siliciu (rolul pe care îl au ultimele cinci elemente pentru corp nu este încă clar).

Tipuri umane:
bebeluş
copil
băiat - fată
adolescent
bărbăt - femeie

Teoria creaţionistă:



Creaționismul este credința că Dumnezeu a creat în mod miraculos formele fundamentale de viață("Creaționismul nu este știință"). Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, practic toată lumea în Occident credea relatarea biblică a creației. După ce Charles Darwin a propus în Originea Speciilor (1859) evoluția naturală a formelor de viață, creaționismul a început să piardă teren, acest fapt fiind în special adevărat printre oamenii de știință care în majoritate pe la finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea îmbrățișaseră deja o formă de evoluție biologică (cum spune Jacques Godbout, "trebuie amintit elevilor că dușmanii credincioșilor sunt în primul rând microscopul și telescopul". Creștinii conservatori, pe de altă parte, au rămas atașați ideii de creație. 
Creaționismul este credința că universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu sau de o altă formă de inteligență extra-terestră. Creaționiștii biblici acceptă relatarea din Cartea Facerii(Geneză), potrivit căreia Dumnezeu creează totul în 6 zile, pe când adepții creaționismului științific cred că un creator a făcut tot ce există, aceștia putând însă să respingă teza creației în 6 zile ca fiind relatarea istorică a procesului. 
Denumirea de Creaționism provine din limba latină creatiocreationis care înseamnă creație.

Teoria evoluţionistă



În biologie, teoria evoluției descrie fenomenul prin care caractere noi, utile speciei, apărute la un individ și transmise descendenților acestuia ajung să fie adoptate de o populație. Evoluția stă la baza speciației (adică apariția unor specii noi din specii existente).
Evoluția biologică se referă la faptul că organismele complexe rezultă din precursori mai simpli, deși acest mod de abordare implică o puternică simplificare a unui proces complex. O discuție completă despre evoluția biologică necesită explicații detaliate din domeniul geneticii. De asemenea necesită investigarea diferențelor care caracterizează speciile, genurile și întreg arborele vieții, deoarece aceste fenomene încearcă să fie explicate de teoria evoluției.
Evoluția biologică poate fi explicată în mai multe moduri, dar, pentru a surprinde cele două fațete ale ei (aspectele genetice și diferențele dintre organisme) vom prezenta două dintre definiții:
1) Evoluția este modificarea compoziției genetice a unei populații de la o generație la alta.
2) Evoluția reprezintă modificarea gradată a organismelor în decursul timpului, apariția de specii și linii evolutive pornind de la forme ancestrale, precum și generarea de diversitate.
Prima definiție subliniază modificările genetice, iar termenul utilizat frecvent este de microevoluție. Cu alte cuvinte, evoluția are loc la cea mai mică scală atunci când frecvențele alelelor dintr-o populație se modifică într-o succesiune de generații. Microevoluția reprezintă de fapt modificarea genofondului unei populații. Cea de a doua definiție se referă la apariția de noi forme de viață, care pot fi grupate la un loc cu alte forme de viață apărute întro ierarhie taxonomică. În mod obișnuit este denumită macroevoluție și privește schimbările evolutive peste nivelul speciei. Spre exemplu, apariția penelor în timpul evoluției păsărilor dintr-un grup de dinozauri reprezintă o noutate evolutivă care poate fi folosită pentru a defini un taxon superior speciei.
Teoria evoluției prezintă o explicație științifică a dualului fenomen al diversității și ordinii biologice. Ea explică variația ordonată constatată de biologi ca fiind produsul unor procese naturale care s-au repetat de numeroase ori în istoria vieții și care continuă să se manifeste și azi. Diversitatea formelor de viață este marcată de o ordine fundamentală, un "motiv" (model), prin care speciile apropiat înrudite partajează între ele mai multe trăsături comune decât o fac cu organismele mai distant înrudite.
Teoria evoluției este unul din elementele fundamentale ale teoriei biologice. Este o teorie în biologie care explică apariția diferitelor tipuri de plante și animale (ca și a altor forme de viață ale Terrei) prin pre-existența altor tipuri, diferențele între acestea fiind datorate unor modificări produse în generații succesive. Ca teorie a biologiei, teoria evoluției este o teorie științifică. Asta înseamnă că ea este considerată a fi o ipoteză testabilă naturalistă care a fost dovedită. Primele dovezi în sprijinul teoriei evoluției au fost acelea provenind din studiile comparative de morfologie ale speciilor existente și din studiul fosilelor (paleontologie). De atunci, dovezile provenind din aceste surse s-au acumulat pe măsură ce înțelegerea fenomenului a fost adâncită, în timp ce discipline ale biologiei recent apărute (ca genetica, biochimia, fiziologia, etologia și în special biologia moleculară) au furnizat puternice dovezi adiționale, care au confirmat primele concluzii. Cantitatea de informație despre istoria evoluționară stocată în ADN-ul viețuitoarelor este virtualmente nelimitată, savanții fiind capabili să reconstruiască orice detaliu al istoriei evoluționare a vieții în măsura în care investesc suficient timp și resurse de laborator. Biologii nu mai sunt însă interesați să obțină dovezi suplimentare care să sprijine faptul evoluției, ci, mai degrabă, sunt preocupați a răspunde la întrebarea "ce tip de cunoștințe pot fi obținute din fiecare dintre sursele diverselor dovezi?". 
Evoluția, în sens biologic, poate fi descrisă ca procesul prin care speciile se schimbă prin transformări succesive pornind de la alte organisme și nu prin generare spontană sau creație divină. Ideea evoluției s-a dezvoltat începând cu secolul XIX.
Scopul teoriei evoluției este de a explica originea speciilor, formarea lor pe parcursul timpului prin evoluția dintr-un strămoș comun. Această teorie a început prin a descrie evoluția ca un aspect al existenței ființelor vii (Lamarck și Darwin).


Creatie sau Evolutie

Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le iau materia, energia și infotmatia în procesul dezvoltării lor perpetue.
Spre deosebire de filozofia materialistă, care afirmă că "la baza universului stă materia", filozofia idealistă pornește de la ideea că "la baza universului stă ideea absoluta".

Materia este una din componentele Universului. Materia, ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie în bună parte direct, prin simțuri. 
Ea se găsește sub trei forme:
  • substanta - caracterizată prin masa;
  • câmp (de forte) - caracterizat prin energie;
  • timp- caracterizat prin direcția bine definită de scurgere (deși la nivelul microuniversul s-ar putea ca timpul să curgă în ambele direcții).




Date probabile

Diametru vizibil
96 (+/- 4) ·109Ani-lumină
96 (+/- 4)
mrd. ani-lumină
Vârstă13,77·109 ani
13,77 mrd. ani
Masă8,5·10521053 kg
Număr de galaxii200 mrd.
Număr de particule4·1078–6·1079
Număr de fotoni*1088
Temperatură actuală2,725 K
−270,425°C
Densitate medie10−27–5·10−27kg/m3
Densitate critică9,7·10−26 kg/m3
Constanta Hubbleca. 71 (+/− 6) km/s·Mpc

Universul Material-creatia omului  este posibila numai in Modelele Creationiste, Religios "Stiintifice" ale Universului.
Teoria Big-Bang este o teorie Creationista, la baza careia sta omul, deoarece presupune o cantitate precisa de Materie si Energie, aleasa si creata de un Creator si explodata intr-un Spatiu Vid, infinit, preexistent. 
Mai mult, acest proces este condus dupa legi arbitrare stabilite de Creator. 

Timpul zero este momentul în care universul avea vârsta 10-43 secunde după Big Bang. Aceasta este așa-numita bariera Planck dincolo de care, mergând spre zero, mecanica cuantica nu mai e valabilă. Perioada de la 0 la așa-zisul timp zero ( de la 0 la 10-43 sec.) se numește Epoca Planck.





Observatiile asupra Universului ne arata ca nu are un singur centru ci toate corpurile fizice sunt centre locale ale Universului.


Daca vrei neaparat sa vizualizezi un model al Spatiului nedeformabil aminteste-ti mai intai trecerea de la Pamantul plan la cel sferic si apoi fa paralela cu trecerea de la Universul sferic la cel in forma de bila (diferenta dintre bila si sfera este variatia de densitate), cu proprietatea ca Observatorul este mereu in centru, iar daca te deplasezi pe o directie oarecare, mergand suficient de mult, ajungi de unde ai plecat dar din sens opus, iar imaginea indepartata, limita a cercului perpendicular pe acea directie va ramane mereu neschimbata. 
La aceasta trebuie sa adaugi viteza luminii ca limita maxima de deplasare si miscarea + evolutia corpurilor ceresti. 
La scari mici, umane, Spatiul nedeformat poate fi considerat orto-izometric, insa la scara intregului Univers, Spatiul este para-izometric, de la paradoxul Moebius in Spatiu, descris de matematicile neEuclidiene sferice teoretizate de Boliay.


Universul s-a nascut prin coagularea Haosului de sub scara Plank in prima Certitudine, in prima Unitate. Universul nu va muri niciodata ci va exista intotdeauna si va creste mereu in Complexitate.
Asta inseamna ca Universul nu este arbitrar in Materie, Energie sau legi de Evolutie. Nici o "constanta" Universala nu este de fapt constanta ci numai un parametru variabil in Timp, iar Spatiul nu poate exista in afara Universului ci numai corelat relativ la ceilalti parametri, deci Universul nu se extinde in Spatiu ci particulele materiale se contracta in Timp, generandu-se noi si noi particule care mentin echilibrul dinamic al Universului.
Astfel: Volumul, Energia, Masa, si Viteza sunt constante relativ la Universul ca Intreg insa variabile cu Timpul, relativ la unitatea de masura de precizie minima Plank.

Cu alte cuvinte: Universul a fost Intreg in Volum, Energie si Masa inca de la inceputuri, iar relatiile dintre ele sunt stricte si in singura forma posibila, sau cu alte cuvinte: Nimic nu se pierde, Nimic nu se castiga, Totul se transforma.
Consecintele sunt: La momentul zero de timp Universul era sub scara Plank de masura deci, nedefinit. La momentul 1 de timp, Universul era exact cat unitatea Plank deci definit Unitar (asa zisul Big-Bang). La momentul 2, Universul deja isi incepuse Evolutia, crescand in Complexitate (entropie) divizindu-se in 5 particule fundamentale(1 foton, 1 electron, 1 neutron, 1 proton si un neutrino) si 5 campuri corespondente(inertial/proportia, electric/curbura, gravitational/inversiunea, magnetic/torsiunea, spiritual/spirala asimetrica).
De exemplu un corp care se deplaseaza inertial relativ la scara Plank, el va incetini relativ la scara Universala, insa un corp care se deplaseaza inertial relativ la scara universala, va accelera la scara Plank, asa apar fenomenele de accelerare sau franare gravitationala, pentru ca in timp Universul creste in Rezolutie, in Finete, deci in unitati de precizie minima Plank.

Unitatile de Energie se reproduc prin interferenta undelor, iar unitatile de Materie se reproduc in nucleele de materie colapsata gresit numite "gauri negre", fiecare corp stelar suficient de masiv avand un astfel de nucleu: satelitii, planetele, stelele sau quasarii (nuclee galactice). 
Materia nu apare de nicaieri ci fiecare particula materiala pierde masa in timp sub forma de campuri energetice, campuri care se scurg gravitational in singularitatile "gaurilor negre" 

unde fragmentele de materie se acumuleaza iar campurile electro-magnetice de rotatie si torsiune smulg materie pe care o organizeaza mai intai in atomi grei, care departandu-se vor ajunge in zone de presiune si temperatura redusa unde vor fisiona obtinandu-se materie mai usoara. 
Astfel, fiecare "gaura neagra" va emite materie pe axa de rotatie, insa cele bogate in Energie vor retine materia la suprafata, formand stele, iar stelele bogate in energie vor continua procesul de fisiune nucleara pana la nivel de hidrogen.
Asadar procesul de formare al Materiei este opus celui Creationist care postuleaza ca sursa primara de energie fuziunea hidrogenului in atomi grei.
Conform modelului Evolutionist al Universului Viu, variabilele ce leaga elementele fundamentale dau Complexitatea Universului la un moment de Timp.
De exemplu Universul poate fi privit ca o unda asimetrica, ce se deplaseaza cu viteza luminii si interfereaza cu ea insasi la fiecare ciclare (strabatere a Universului). Astfel Universul se afla azi in pragul terminarii celui de-al 204-lea ciclu, deci lumina l-a strabatut de numai 204 ori! 
Atat de tanar este Universul!!




La fiecare strabatere, distanta dintre quasari/galaxii creste cu unu, adica azi exista maxim 204 galaxii intre noi si "marginea" Universului. 
Tot la fiecare ciclu, lungimea Universului in cuante Plank se dubleaza, adica azi Universul are aproximativ 2^205 lungimi Plank in diametru, sau 2^204 in raza. 
Tot la fiecare ciclu atomul cel mai mare care poate exista are numarul de ciclu/2 protoni in nucleu, deci azi are 102 protoni, este numit nobeliu si conform observatiilor(indirecte) si al teoriilor partiale moderne apare in stele de 5 ori mai masive decat Soarele. Tot la fiecare ciclu, masa de repaus dintre electron si proton creste cu 9 unitati iar azi are proportia: 204*9:1, adica un proton este de 1836 ori mai greu decat un electron. Tot la fiecare ciclu densitatea maxima, deci volumul nucleului relativ la cel atomic variaza proportional si anume volumul nucleului este de aproximativ 204^3 ori mai mic decat volumul atomului, iar densitatea maxima (in "gauri negre") este de 204^4 ori mai mare decat densitatea "vid"-ului, care nu este deloc Vid ci este plin cuMaterie de densitate minima. 
Si tot asa... constantele gravitationale, electrice, magnetice, viteza luminii in cuante Plank, totul creste la scara Plank... totul ramane neschimbat la scara Universala.
UNIVERSUL CRESTE in COMPLEXITATE prin faramitare si diviziune INTERIOARA, polarizandu-se continuu, segregandu-se in Materie din ce in ce mai concentrata si Spatiu Cosmic din ce in ce mai rarefiat, mereu constant la scara mare, mereu schimbator la scara mica.

Reproducerea corpurilor in Univers:
Quasarii, corpurile cele mai masive posibile din Univers, emit quasari mai mici, viitoare nuclee pentru galaxii care condenseaza in jurul lor.

Stelele se reproduc prin explozii sau prin eruptii masive, ce vor condensa in alte stele respectiv sateliti si planete care in Timp vor atinge masivitatea necesara aprinderii.

Ciclul de Viata stelar este urmatorul: 
1. Stea super-masiva - explozie - condensare in mai multe stele
2. Stea masiva - explozie, condensare intr-o stea si planete
3. Stea - eruptii solare - condensare in sateliti


Ciclul de Viata satelit-planetar-stelar:
satelit - pitica pietroasa fara atmosfera, pietroasa cu atmosfera, lichida cu atmosfera, gigantica gazoasa, supergigantica gazoasa/pitica maronie - stea.

Corpurile Vii se reproduc prin seminte/pui sau diviziune iar macromoleculele prin aditiune de componente si fragmentare.

Atomii se reproduc prin separea materiei de pe suprafata "gaurilor negre".

Particulele subatomice se "reproduc" prin sfaramarea Materiei si nu au o Viata proprie ele fiind numai fragmente, rupturi.